Cum de “reusim” sa crestem sportivi perfectionisti?

Am sa incep postul meu de azi cu un text gasit intamplator pe internet. M-am gandit sa il scriu aici cu foarte mici modificari pentru ca reprezinta gandirea tipica a unora de pe margine cand este vorba de micii sportivi: perfectionism, orientat pe vanatul de greseli si mai putin pe a vedea partile bune ale copilului, in cazul in care (poate?) are dreptate modul de a spune lucrurile arata o lipsa a calitatii in comunicare, ca sa nu mai vorbesc de predictiile pe termen lung care sunt facute despre un jucator de 13/14 ani!

Cat credem in el

“Este un copil talentat, dar caruia din pacate nu i s-a dat credit suficient din partea parintilor atunci cand avea nevoie sa se antreneze corespunzator. Nici el n-a fost muncitor la antrenamente si degeaba s-a trezit acum dupa ce-a pierdut trenul la 12 ani – nu mai are sanse sa fie selectionat vreodata in lotul de Cupa Davis sau sa intre macar in top 500 ATP ca sa-l bage cineva in seama . Din pacate un alt talent risipit …”

Ce am reusit sa facem din el

Si daca micii tenismeni primesc aprecieri de la persoane perfectioniste, oare de ce ne miram (unii dintre noi) ca copilul ajunge un perfectionist pe teren? Dar cum e sportivul perfectionist?

  • este nemultumit cu prestatia lui,
  • lucrurile bune pe care le face nu conteaza (ci greselile),
  • este orientat pe rezultat si mai putin pe placerea pe care i-o produce sportul in sine (pe care de altfel il iubeste),
  • joaca pentru a nu pierde si nu pentru a castiga,
  • ii este frica sa nu piarda,
  • nu stie afectiv sa treaca peste infrangeri,
  • este elevul pe care si-l doreste orice antrenor: munceste din greu si vrea sa creasca rapid,
  • nu are incredere in el, chiar daca atitudinea pe teren poate fi una proactiva
  • nu ajunge sa isi valorifice potentialul maxim pe teren, chiar daca are talent cu carul tocmai din cauza modului in care priveste munca pe care o depune si rezultatele muncii lui.

Sa le dam voie sa ne invete….

De cele mai multe ori copiii perfectionisti nu au curajul sa ne spuna ce nu le place, pentru ca pe de-o parte ajung sa creada ceea ce noi cei mari le spunem, pe de alta parte chiar daca mai spun din cand in cand (galagios sau cu lipsa de respect) ei stiu ca nu sunt auziti si ca parerea lor nu conteaza.

Poate ca in momentul acesta sprancenele va sunt ridicate a uimire. Dar va spun cu siguranta ca sunt jucatori top 100 care atat de bine au inradacinat si ascuns acest sentiment de lipsa de valoare in ochii fostilor sau poate chiar actualilor lor profesori/ parinti, incat raman cantonati intr-o pozitie in clasament peste care nu pot sa treaca.

De aceea va impartasesc cateva idei care ar putea sa ajute pe toata lumea:

  • ascultati parerea pe care sportivul o are despre el
  • urmariti cat de multumit/ nemultumit este de rezultatele obtinute
  • are tendinta sa se uite mai degraba la greseli decat la ceea ce face bine?
  • ganditi dumneavoastra pozitiv si acordati-i increderea de care el are nevoie
  • dati-i voie sa va contrazica sau sa va atraga atentia ca sunteti prea aspru in judecatile pe care le emiteti asupra lui
  • daca stiti ca sunteti prea dur si mai degraba va invinovatiti sportivul decat sa ai dati dreptate, fiti drept cu el si spuneti-i ca uneori exagerati. Rugati-l sa va atraga atentia (si sotul/ sotia/ parintii/ antrenorul) de cate ori o faceti, analizati-va si eventual ajustati-va atitudinea.
  • Schimbarea la dv. nu se va produce peste noapte, dar fiti multumit cu fiecare mica imbunatatire: macar un ton mai scazut atunci cand il certati, o apreciere pozitiva care v-a trecut prin minte si pe care i-ati spus-o, o pedeapsa pentru “neascultare” pe care nu ati pus-o in practica tocmai pentru ca stiti ca sunteti uneori prea dur
  • ganditi-va la cauzele pentru care ati putea sa fiti nemultumit de prestatia lui pe teren. Ati putea spune ca dorintele dv. neimplinite, nelinistitle dv. (din viata de zi cu zi) ar putea fi o cauza a atitudintii dv. perfectioniste? Incercati sa intelegeti daca lucrurile de genul acesta ar putea da cularea ochelarilor prin care priviti copilul.

….sa ne invete ca nimeni nu e perfect

Si pentru ca totusi nimeni nu este perfect va invit sa imi scrieti cu orice sugestie, poveste sau intrebare pe adresa nicoleta@tanase.biz sau sa lasati mai jos un raspuns.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *