Stressul competitiei (I) Reactia la stress

* scris pentru CoachCorner.ro

Nu sunt putini aceia care cred ca sportivii au probleme psihice, mai ales atunci cand se vede clar ca in timpul concursurilor presteaza sub nivelul la care pot sa faca sport. Nu toti au probleme psihice. Majoritatea are un mecanism ineficient de adaptare la stressul competitiei.

 

Concursurile sunt de multe ori percepute ca o situatie stressanta negativa. Si ca in orice situatie stresanta echilibrul emotional este perturbat de frici si un mod nerealist de a (se) evalua si a gandi situatiile, campul constiintei se ingusteaza, concentrarea nu mai este la cotele ei optime, musculatura isi pierde tonusul optim si ca o logica fireasca prestatiile pe teren scad.  

 

In mod special in primii ani de viata sportiva este necesar a se vedea daca sportul ales pentru copil I se potriveste ce mai bine. Unii copii sunt buni pentru sporturile individuale, altii presteaza mai bine in echipa. Vorbim de tenis? Toata lumea priveste spre titlurile individuale, dar sunt atatia tenismeni care au castigat titluri de Grand Slam la dublu, au scris istorie si sunt multumiti cu ceea ce au obtinut! Vezi Horia Tecau!

 

Cum reactioneaza un sportiv la stress? 

El reactioneaza fizic, emotional si ca mod de gandire. “Fuge” sau “lupta”. Isi pune “ochelarii” cu lentile negre sau roz- gandeste negativ sau pozitiv, are incredere in el sau din contra I se prabuseste tot universul intern.

Sugestiv, mai jos gasiti cateva moduri de reactie la stressul competitiei.

 

Fricosul

Fricile sunt de multe feluri si de intensitati diferite- ca nuantele de gri care se afla intre alb si negru. La sportivi nu este numai frica de a pierde sau de a castiga, ci si frica de un adversar, frica de parinti sau de antrenor, frica de a juca intr-o anumita sala sau intr-un anumit loc.

Frica este singura emotie innascuta si la care noi reactionam prin “lupta” sau “fuga”. Asa fac si sportivii pe teren: lupta sau renunta.

“I-e frica de taica-su si din cauza asta fuge pe teren de-I sfaraie calcaile”. Intrebarea este daca dorinta de a castiga a sportivului este pentru a evita pedeapsa tatalui sau pentru ca ii aduce o satisfactie.

Trebuie sa faca el sport de frica cuiva sau din convingere si pentru placerea proprie?

 

Neputinciosul

Oricat ar incerca sa faca fata situatiei, el nu reuseste si atunci renunta sa mai lupte pentru ca se simte fara speranta ca poate sa joace asa cum a demonstrat-o de multe ori la antrenament. La acest tip de sportiv lipsa de speranta si incredere in sine sunt aspectele de la care trebuie pornit in porcesul de dezvoltare personala.

 

micul piticul

Se uita la adversarul lui si il pune sus pe un piedestal gata investit cu calitati mai mari decat le are. Astfel el devine mic si neinsemnat pe langa cel puternic din fata lui. Lipsa de incredere in sine, in unele cazuri “modestia” prost inteleasa sau “respectul” pentru un adversar care are deja un nume sunt aspectele pe care sportivul trebuie sa le constientizeze pentru a incepe procesul de schimbare a modului in care se priveste si isi priveste adversarul.

 

Statisticianul

Este tipul de sportiv care face calcule, cu cine joaca si pe cine a batut, de cine a fost batut, ce loc in clasament are sau a avut, de cate ori a mancat bataie sau a batut in meciurile directe? In modul acesta in multe situatii el stie de dinainte si e convins ce va face intr-un meci. In cazul in care frica de a pierde este mare sau nu are incredere in el insusi, el reuseste sa gaseasca imediat cele mai mici indicii care sa-i demonstreze lui si celor din jur ca “va manca bataie”. Satitsticianul este “prieten bun” cu “Profetul”.

 

Profetul

Dupa ce isi face rapid calculele profetul stie inainte de a incepe meciul ca va pierde sau va castiga dupa. Dupa ce “stie”, el simte puternic ca asa va fi: simte ca meciul e pierdut sau castigat din start. In psihologie se numeste profetie autoimplinita. Este ca si cum ai da unui computer anumite comenzi (“o sa pierd”), el le-ar executa, iar tu ai fi surprins la sfarsit a facut ce ai spus.

Desigur sunt si situatii in care sportivul simte ca va castiga, dar subestimeaza realitatea si nu se mai concentreaza pe teren. El este un alt tip de sportiv, “vedeta”.

 

Vedeta

Recunoasteti acea atitudine de “eu sunt mai bun, mai bine clasat” si pe mine nu ma bate nimeni, drept pentru care copilul nu mai vrea sa munceasca si sa se concentreze la antrenament si in concurs? Gandirea pozitiva- nerealista, subestimarea adversarului si supraestimarea proprie nu fac decat sa submineze in multe cazuri potentialul si calitatile reale ale unui sportiv. Dar toata lumea stie ca rezultatele in sport nu se fac fara munca si efort.

 

Acestea sunt cateva dintre situatiile in care sportivul este in dezechilibru cu el insusi, cand modul in care gandeste si simte il impiedica sa faca sport cu placere si la nivelul la care el poate. Acest mod nerealist de gandire este invatat cu ajutorul fricii si a modului in care cei din jur reactioneaza la ceea ce face el.

 

Pentru a citi cum face sportivul fata la stress va invit sa cititi urmatorul meu post.

 

Pentru orice intrebare, poveste sau sugestie va invit sa imi scrieti la nicoleta@tanase.biz

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *