Concentrarea atentiei – varful ice-bergului numit Educatie

“Iarasi nu s-a concentrat!!! Invatati-l sa se concentreze!”
Cu tot respectul pentru cerinta parintelui si intelegere pentru situatia care se repeta constant fara speranta ca se va imbunatati vreodata, tehnicile de concentrare a atentiei nu ajuta intotdeauna.
Concentrarea este varful ice-bergului numit educatie, care ascunde uneori in adancimile lui drame despre care copiii nu vorbesc (*vorbesc aici despre copii fara tulburari de natura psihica sau somatica/ functionala).

Atitudinea “agresiva”, dar cu bune intentii

Din toata povestea numita “Educatie” am sa aleg atitudinea “agresiva” (critica, nemultumirea) a parintilor asupra copiilor. Am cantarit mult inainte de a folosi cuvantul “agresivitate” alaturi de “parinte”. Si eu sunt parinte, dar votat pentru a folosi cuvantul “agresivitate” pentru a trage un semnal puternic de alarma asupra faptului ca cuvintele si comportamentul nostru sunt uneori perecepute si simtite de copil nu ca bine intentionate asa cum se doreste, ci ca o agresiune. Din pacate lucrul acesta poate avea repercursiuni asupa dezvoltarii psihologice optime a copilului pe termen lung.

Chiar si atunci cand copilul este intrebat despre cat de rau ii face atitudinea parintelui, n-ai sa auzi foarte des un raspuns pozitiv din partea lui. Motivul este acela ca copilul isi protejeaza parintele, il apara in fata celorlalti si in fata lui, il admira, se simte vinovat si inspaimantat. Frica este insa atat de bine ascunsa in de mecanisme de aparare/ protejare incat cu greu ajungi in centrul ei terifiant care il face pe copil sa se simta lipsit de valoare si de protectie. Cati sportivi talentati si muncitori “nu reusesc sa sparga gheata” de a ajunge in top? “Nu are mentalitate de invingator!”, se spune. Dar de unde vine? Se prea poate sa vina din aceste mai mici sau mai mari “agresiuni” repetate si resimtite in atitudinea parintelui care prin nemultumirea lui arata copilului ca nu are valoare, ca nu face bine ceea ce face.

Un copil nu trebuie sa fie neaparat rupt in batatie ca sa se simta “agresat”. Devalorizarea si nemultumirea constanta fata de ce face sau cum e copilul, o palma din cand in cand, o racheta peste picioare sau o umbrela pe spate, poate avea acelasi efect asupra lui.

Una dintre probleme este aceea ca in unele situatii parintele nu stie o alta cale de a se purta sau chiar crede ca acela este comportamentul cel mai bine ales pe care sa il arate copilul. Mai apoi sunt copii carora “putin le pasa” cand sunt agresati si atunci din cauza ca nu primeste feed-back-ul dorit, parintele isi continua comportamentul “agresiv” pentru a obtine de la copil ceea ce vrea. Dar sunt sunt si copii foarte sesibili care se simt agresati de gesturi sau vorbe care in nici un caz nu se doresc a fi percepute asa. Situatia este coplexa si cu greu o pot descrie complet in cateva cuvinte.

Efectele agresiunii, mai serioase decat credem

Primele lucruri pe care le observam la un copil agresat sunt: emotiile negative, imaginea de sine negativa, neincrederea in sine si prestatiile pe teren sub nivelul pe care care ar putea sa il atinga.

Pe langa acestea ceretarile arata ca la nivelul creierului se produc modificari care arata trauma copilului agresat si care aduc dupa sine cele enumerate.

Mai apoi de o importanta cruciala este neincrederea in altul si in sine pe care copilul o dezvolta ca urmare a agresiunii celuilalt. Incredere in altul este o conditie esentiala de baza pentru a putea trai in pace cu tine si cu ceilalti pe acest pamanat. Este “ingredientul” de baza cu care ne hranim, copii sau adulti fiind pentru a ne putea dezvolta sanatos in armonie cu noi insine si cu ceilalti. Increderea in ceilalti este in societate ca apa fara de care nu putem trai.

Pe termen lung, copiii agresati ajunsi adulti nu numai ca au sanse ca la randul lor sa isi agreseze copiii, dar sunt copii cu risc pentru a dezvolta ca adulti probleme de natura psihica: depresii, fobii, stress post traumatic, tulburari de personalitate. Tocmai din aceasta cauza cercetarea, psiholgia, medicina, guvernele aloca multe resurse pentru intelegerea si ajutarea copiilor.

S-a intamplat cu adevarat si au fost penalizati

Priviti materialul video si ceea ce probabil pare “normal” si usor de acceptat in lumea sportului, este sanctionat de catre autoritati. Este vorba de ucraineanul Mihail Zubkov tatal si antrenorul Katerynei. Incidentul s-a produs la Campionatele Mondiale de inot de la Mebourne 2007.

Sa stam stramb si sa judecam drept

Foarte multi parinti “agreseaza” mai mult sau mai putin copilul in numele bunelor intentii. Uneori e greu sa ramai calm la toate “fitele” copilului. Adevarat. Doar ca o privire realista pe termen scurt si lung, cunoasterea de sine ca adult si cunoasterea copilului pot rezolva acest conflict si nervii pe care ti-i induce uneori comportamentul sau.

Poate nu intotdeauna vei reusi sa obtii de la copil ceea ce iti doresti, in ritmul impus de tine, poate nu va ajunge copilul in top 10, chiar daca are calitati reale. Cel mai important este insa relatia sanatoasa si de incredere pe care o ai cu copilul tau.

Atingerea topului in sport depinde de atat de multe variabile uneori independente de noi, incat a te baza pe talentul si munca copilului, eforturile depuse de tine si antrenor, nu sunt indeajuns ca visele sa devina realitate.

Sportul a devenit o activitate mult prea orientata pe succes, bani si glorie. Dar cu ce pret? Pe langa “lipsa de copilarie” pe care o au copiii sportivi de performanta, mai primesc “cadou” si o neincredere bazala in omeni si in el insusi cauzata de frica pentru parintele care de multe ori ii vrea binele.

Ce stil de educatie?

Parerile sunt impartite in sport despre stilul educational. Ce stil alegi pentru copilul tau? Unul “agresiv” ca rusii sau permisiv ca americanii? Si unii si altii au rezultate foarte bune in sport.

Eu sunt de parere ca este o datorie a specialistilor de a arata diferitele fatete ale diferitelor stiluri educationale si de a ajuta la alegerea acelui stil care se potriveste pentru fiecare copil in parte fara ca acesta sa ii dauneze.

Este datoria societatii de a avea legi de protectie a copiilor si de a le face cunoscute prin programe practice educationale.

Este datoria parintilor de a alege stilul educational potrivit copilului lor, de a fi deschis la nou, fara a uita ca traiesc intr-un stat democrat care portejeza copiii si sanctioneaza persoanele care incalca regulile, dar care in acelasi timp ofera sansa de autoeducare prin acces la informatie.

 

Inchei ca intotdeauna spunand ca stiu ca fiecare situatie este unica prin ea insasi si ca dreptatea poate fi undeva la mijloc. Sfatul meu este acela de a ramane ca parinti si educatori deschisi la noile stiluri educationale prin care copilul este inteles si caruia I se da sansa de a face in ritmul lui ceea ce I se potriveste si ii place.

Stiu ca de la parinti se cere mult in general, dar o modalitate de a reusi sa faci fata acestor cerinte este aceea de a te intelege pe tine insuti cu limitele proprii (plusuri si minusuri- pe care toti le avem) si de a incerca sa gasesti o cale de mijloc atat pentru tine cat si pentru copilul tau. De aceea citeste si pune intrebari specialistilor in a caror viziune ai incredere.

Pentru orice poveste, sfat sau intrebare va invit sa imi scrieti la nicoleta@tanase.biz

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *