Self- help: Eu si critica mea

13782121_10157062580635251_6895626897076227955_nAzi iti propun un exercitiu.

El face parte din “ABC-ul de Prim ajutor in sport” pentru reglarea starilor emotionale, a increderii in sine si a concentrarii.
Pentru acest exericitiu ai nevoie de tine si de critica ta.
E important sa le privesti separat pentru ca asa vei reusi sa …

  • accepti ce ai gresit
  • ramai calm
  • iti potolesti enervarea
  • te intorci usor la echilibrul tau emotional si nivelul propriu de joc.

“Eu”- cine sunt eu?

Eu sunt cel care simte cu cele cinci simturi ale mele:

  • vad,
  • aud,
  • miros,
  • gust,
  • simt pe pielea mea caldura, frigul, intepaturile, mangaierile
  • simt miscarile pe care le face corpul meu.

Corpul meu este prima poarta spre cunoasterea mea si a lumii incojuratoare.

De aceea el este foarte important.
Cu corpul meu fac sport. El este forta mea, dar si punctul meu slab. Cu el ma misc si imi fac treaba pe teren. Dar tot el este cel care face greseli peste greseli sub presiunea emotiilor si gandurilor.

Critica mea

Critica mea se refera la gandurile pe care le am despre ce fac si despre mine.
Ea e ea si eu sunt eu. OK?
Te rog sa stai si sa te gandesti un pic la lucrul asta. Poate iti suna cam ciudat sa te privesti asa sau poate te-ai mai intalnit cu ideea asta de te privi “din afara”/ out of the box/ de la distanta. In orice stadiu te-ai afla, e bine asa cum e. Omul poate invata multe lucruri care ii fac bine!

Critica mea are un efect asupra mea: ma face sa cred ca chiar sunt asa cum gandesc. Cand e de bine, e super. Cand e de rau, aici avem de lucrat cu noi.

Spre exemplu: imi spun ca “nu sunt in stare sa lovesc mingea cum trebuie”. Acesta este un gand. Dar uneori este atat de convingator incat ajungi sa il crezi si sa simti efectiv ca “nu esti in stare” si de aici neincrederea in sine si deconcentrarea in teren.

Exercitiu

Pasul 1: Pozitie comoda
Aseaza-te comod:

  • intins pe spate cu picioarele usor departate cu mainile pe langa tine
  • sau
  • pe un scaun, rezemat de spatar, spatele drept, picioarele usor departate cu talpile lipite de pamant, palmele pe coapse
  • inchide ochii

Pasul 2: Tabloul simturilor tale

  • concentreza-ti atentia asupra ta si creaza tabloul senzatiilor tale:
    • Ce auzi? ..in jurul tau, in tine (poate iti chioraie matele de foame 🙂 )
    • Ce simti pe pielea ta? Caldura, frig, transpiratie
    • Cum iti simti corpul, articulatiile, muschii, constientizeaza pozitia in care este corpul tau si membrele tale.
    • Ce gust ai in gura?
    • Vezi ceva cu ochii inchisi? Poate intuneric, poate stelute aurii…

Pasul 3: Stop cadru

  • “stop cadru” sau “freeze frame” cum i se mai spune in literatura de specialitate
  • in mintea ta pastrezi Tabloul simturilor si iti muti atentia asupra gandurilor tale

Pasul 4: Gandurile si emotiile tale

  • concentreaza-ti atentia asupra gandurilor care iti trec prin minte legate de tine, de Tabloul simturilor tale
  • cand pui in cuvinte, de fapt intervine subiectivismul propriu, este o judecata, uneori o critica la adresa tabloului senzatiilor tale: “este prea cald”, “sunt prea incordat”, “imi place muzica pe care o aud afara”, “ma deranjeaza ca sunt transpirat”, etc
  • odata cu judecata ai si emotii. Fii atent la ele: te simti iritat, placut impresionat, nelinistit, etc

Pasul 5: Relax- Respira

  • Observa-ti corpul. Este relaxat, linisit sau incordat?
  • Daca este incordat, respira linistit de cateva ori, din abdomen, umpland plamanii cu aer si relaxeaza-te
  • Accepta gandurile si emotiile pe care le ai, fara sa te judeci ca le ai. Sunt ale tale. Daca nu iti plac inspira, expira si da-le voie sa plece asa cum au venit
  • Cand te-ai relaxat fizic, orienteza-ti din nou atentia asupra a ceea ce gandesti si simti
  • ai sa vezi ca iti este bine, iar eventualele ganduri critice, emotii negative au intensitate mai mica sau au disparut.
  • Daca gandurile sau emotiile negative persista sau vrei sa plece de tot, foloseste-ti imaginatia: inchipuie-ti cerul albastru, un norisor alb si pufos care vine, pe care pui gandurile si emotiile nedorite. Iti inchipui cum un vanticel bate si duce cu el departe norul cu ce ai pus tu pe el
  • Stai in starea placuta de liniste cat iti doresti, fiind constient de tine si de ce se intampla in jurul tau

Pasul 6: Revino la realitate

  • revino usor la realitate in ritmul propriu organismului tau
  • conecteaza-te cu atentia la lumea din jurul tau, misca usor mainile si picioarele, respira, deschide ochii

Ei, cum a fost?

Exercitiu pentru situatii reale

Dupa modelul exercitiului de mai sus, va propun sa exersati si situatii petrecute in timpul antrenamentului sau concurs.

Exemplu: am gresit o lovitura si incep sa ma enervez.
– Respir, “privesc” obiectiv situatia. Adica fac Tabloul situatiei: ce am facut, il descriu in mintea mea.
– Respir si ma uit la gandurile si emotiile mele.
– Imi accept ca am emotii si le las sa plece asa cum au venit. Vizualizez
– Sunt constient ca ce am facut este separat de ce gandesc si simt.
– Ma intorc la Tabloul loviturii mele si observ ca sunt mai putin critic cu mine, pentru ca am acceptat ce am facut, dar ca ce am facut nu este una cu mine.
– Daca am gresit, lovitura e gresita, nu eu.

Dupa acest model poti exersa orice situatie pe teren in timpul antrenamentului sau concursului.

De tinut minte

Se prea poate ca in timpul exercitiului sa ai parte de emotii, frici care au sau nu au legatura cu tabloul simturilor. Sunt firesti, pentru ca in timpul exercitiului se “deschide” poarta dintre constient si inconstient. In inconstient uneori dam peste ce nu ne place, ce ne-a facut odata, demult rau.

Daca se intampla asa, relaxeaza-te, respira “din burta”, profund. Daca nu merge, iesi din starea de relaxare in care te afli. Ai sa te linistesti.

Daca ti-a placut

te invit sa imi scrii ca sa iti fac un exercitiu audio cu acest exercitiu. Cred ca iti va fi mai usor sa intelgi cum functioneaza.

In incheiere as vrea sa subliniez faptul ca acest exercitiu este unul dintre exercitiile pe care le poti folosi cu succes. Daca se intampla sa nu iasa, asta inseamna ca poate mai ai de lucrat la el sau poate sunt alte lucruri pe care poti sa le faci inainte, astfel incat sa pregatesti “terenul” pentru acest exercitiu.

Pentru povesti personale, sugestii, critici va invit sa imi scrieti la Nicoleta@tanase.biz

 

Foto: FaceBook.com

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *