Parenting in sport- Sentimentul de vinovatie

sentimentul de vinovatie 09ae7894f4d2105d7626b7a5a8b6e877  Daca peretii cabinetelor de psihoterapie si consiliere ar putea sa auda si sa vorbeasca ar spune cat de des le rasuna in urechi “ma simt vinovat”, “ma simt vinovat”, “ma simt vinovat”… Si ar mai spune ca acest sentiment este foarte greu de dus de catre oameni fie ei tineri, fie ei trecuti de a doua tinerete.

Acest sentiment este unul dintre factorii care pot bloca oamenii in drumul lor de a-si folosi optim potentialul, talentele de care dispun.

Scriu despre lucrul acesta pentru ca exista o relatie speciala intre sportiv si parinte, intre sportiv si antrenorul sau. In zilele noastre modelul educational s-a schimbat, iar noi, ca parinti si antrenori, avem o sarcina grea de dus: sa ne adaptam din mers si sa il aplicam propriilor copii. In acest sistem educational copilului are libertatea de a alege, adultul este atent la emotiile, gandurile, nevoile personale ale copilului si face astfel incat sa creeze mediul si relaltia necesara care sa il ajute pe copil sa isi formuleze si sa isi atinga scopurile propuse.

Sigur, nu pentru toata lumea este valabil ceea ce spun. Dar sunt sigura ca sunt oameni care cititnd acest text vor intelege ca de la un timp autocunoasterea are in mod indirect mare impact asupra copiilor nostri sportivi.

Un om vinovat

Sentimentul de vinovatie creste spectaculos parca peste noapte, pana la cer ca in Jack si vrejul de fasole, pentru ca vine de la o persoana in care copilul are incredere sau ii stie de frica. In fata acestei persoane “superioare” critica personala este neutralizata, chiar daca poate este parata cu atitudini fals asertive. Asa se face ca cel caruia ii esti superior din punct de vedere emotional va face astfel incat sa nu arate ca l-ai lovit. Ba il vei convinge ca “nu e in stare sa …”, iar el chiar va nu putea face lucrul pe care i-l ceri chiar daca este in favoarea lui.

Sentimentul de vinovatie il paralizeaza emotional. El nu va mai fi in stare sa gandeasca cu cap limpede, sa gaseasca solutii situatiilor si problemelor cu care se confrunta si nu va avea puterea sa duca pana la capat ceea ce totusi incepe sa faca.

Deci nu vei obtine rezultatul scontat. Din contra, vei creste un om vinovat.

Vinovatia e ca un spor care cand gaseste locul propice acolo creste, astfel incat omul va reusi pe viitor sa se invinovateasca singur in diferite situatii. Consecinta este un om incordat, un om care nu se simte liber si care are potential real nefolosit. Din pacate acest potential, “invata” cu timpul sa stea mocnit pentru ca oricum nu reuseste din cauza sentimentului de vinovatie sa iasa la suprafata.

Vinovatia noastra

Avem iscusinta vorbelor, avem tonalitatea si insinuarea lor. Le avem dulci ca mierea sau iuti ca ardeiul si stim sa le folosim pentru ca sentimentul de vinovatie il cunoastem foarte bine pentru ca si noi il avem si stim instinctiv unde e coarda sensibila a celuilalt. Si noua ne-a fost cultivat de altii.

Insa chiar si atunci cand stim cat de rau e sa te simti vinovat, cand ne enervam pe ce face sau nu face copilul, intram pentru a nu stiu cata oara in lumea noastra acolo unde sunt experiente si sentimente dureroase, unde ratiunea capului nu mai are loc de ratiunea inimii. Atunci le aruncam celui de langa noi cu patos, instantaneu sau calculat.

Asa macar te racoresti si simti ca ai actionat in consonanta cu tine.

Intre noi si ei

Parentingul este procesul prin care noi, adultii sprijinim, educam copilul din punct de vedere fizic, emotional, intelectual, financiar in scopul dezvoltarii lui armonioase, echilibrate si pregatirii lui pentru viata.

Eu il vad ca avand doua aspecte: “softul” si “hardul”.

“Softul” cuprinde ce gandim, ideile noastre despre ceilalti, despre educatie, despre sentimente, despre ce “ar trebui” sa facem, despre fericirea noastra si a copiilor nostri etc.

Am vazut ca el poate fi adus in timpul prezent, imbogatit, modelat, up-datat pentru ca relatia mea cu mine ca parinte si relatia mea cu copilul meu sa fie echilibrata, multumitoare, sanatoasa, dar in favoarea copilului.

Ma refer la un copil care se poarta, gandeste si simte conform varstei lui.

“Hardul” contine ce facem practic pentru copil, cuvintele pe care le folosim, comportamentele pe care le avem fata de copil, fie ca e prescolar sau adolescent.

Aceasta zona are o portiune “minata” de obisnuintele noastre, frici, experiente personale, modul in care cei din jurul nostru se poarta cu copiii lor si care, fara sa vrem, ne sunt modele culturale. Felul in care ne exprimam, cuvintele pe care le folosim pot fi atat de toxice si atat de inradacinate in noi, incat nici sa nu ne dam seama ca virulenta lor o dam copiilor nostri.

Intre mine si mine

Uneori ne intrebam fara sa gasim raspuns ce mai putem face astfel incat copilul sa faca asa cum ne dorim noi, spre binele lui. Dar stim noi oare intotdeauna ce e mai bine pentru copil? Sau stim noi cu siguranta ca modul in care relationam cu el, metoda pe care o folosim, cuvintele cu care ii vorbim sunt cele potrivite pentru ca in copil sa se miste ceva astfel incat el sa ajunga acolo unde “trebuie” sa ajunga?

Oare in aceasta diada nu contez si eu ca adult?

Dar daca tintele pe care le pun pentru altul si modul in care eu relationez inseamna o dorinta inconstienta de a rezolva aspecte personale mai mult sau mai putin dureroase?

Daca proiectam pe ei dorintele noastre?

Daca asteptarile noastre de la ei se bazeaza pe experienta noastra cu altii, dar intr-un alt context, cu alt fel de oameni?

Sunt multe intrebari pentru care avem raspunsuri mai mult sau mai putin clare.

De aceea va invit sa explorati urmatoarele aspecte:

Eu si cu mine – cu zestrea mea genetica in modul de a gandi, a simti si a reactiona.

Eu si cu mine – cu exemplul dat de parintii si educatorii mei.

Eu si cu mine – cu experientele personale.

Eu si cu mine – cum actionez si reactionez asupra copilului pe care il educ.

Cu toata iubirea si bunele intentii, uneori le facem copiilor rau prin modul in care ne purtam cu ei, prin ceea ce le cerem si mai ales cum le cerem sa faca anumite lucruri spre binele lor.

Din pacate suntem prea obisnuiti cu instructia si mai putin cu educatia. Dar, lucrurile merg mult mai bine in directia educatiei decat in timpul copilariei parintilor care acum au trecut de 30 de ani.

Mesajul meu direct pentru parinti si antrenori (daca mai e nevoie dupa atatea articole scrise de catre cine stie a scrie) este acela de a porni un proces de cunoastere personala. Se mai numeste si dezvoltare personala in zilele noastre, iar oferta este foarte bogata.

Incheiere

Oamenii sunt complecsi si fiecare situatie in parte cere atentie sporita. Cele scrise mai sus reflecta cateva aspecte ale subiectului numit “vinovatie”. Pentru povesti de viata personale, intrebari si discutii, va invit sa imi scrieti la adresa Nicoleta@tanase.biz

 

Foto: rewirethought.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *