Gandire, emotie, incredere in sport (tehnica transferului)

Atunci cand sportivul s-a blocat mental si emotional, foloseste tehnica transferului (gandirea analogica) pentru a-l ajuta sa accepte, sa inteleaga si sa rezolve situatia problematica in care se afla. Asta ii va da iertare si liniste emotionala, iar creativitatea il va ajuta sa joace pe viitor la nivelul sau.

Uneori parintii si antrenorii se lupta de unii singuri sau cu copilul pentru ca micul sportiv sa inteleaga ce face pe teren, sa faca schimbarile necesare atunci cand e cazul, sa joace la nivelul sau, cu placere, sa se concentreze pe teren si sa aiba incredere in sine.

 

Oricate explicatii si dovezi ai aduce in favoarea sa, oricat l-ai sprijini, uneori depui armele pentru ca nu vezi nici o iesire din situatia negativa cel putin din punct de vedere emotional, care devine disperanta.

Pentru ca adultii au un rol foarte important in educatia sportivului m-am hotarat sa scriu despre o tehnica pe care o puteti folosi in a sparge “incapatanarea”, rigiditatea sa da a face sau de a vedea lucrurile altfel si de a gasi o solutie pentru situatii problematice, in care a ramas blocat.

Tehnica transferului

Probabil ca multi dintre dv. folosesc deja aceasta tehnica. Eu va scriu despre ea pentru ca este evident ca functioneaza. Poate nu de fiecare data, dar functioneaza!

Esenta ei costa in transferul de informatie de la o situatie la alta atunci cand gandim. In psihologie ea face trimitere la gandirea analogica.

Pe scurt: oferi sportivului doua situatii problematice. Prima situatie problematica i-o controlezi, in sensul ca i-o dai astfel incat sa o rezolve cu success, dar a carei rezolvare sa semene ca structura cu rezolvarea celei de-a doua situatii problematice, cea de pe teren.

Odata rezolvata cu succes prima situatie problematica, prin transferul de pattern de gandire si datorita starii emotionale pozitive/ de multumire, el va reusi sa accepte si sa inteleaga problema de pe teren.

Cand situatia problema de pe teren este acceptata si inteleasa, sportivul incepe usor, usor sa se regleze din punct de vedere emotional, sa gaseasca explicatii si rezolvari si in cele din urma sa aiba sanse sporite sa joace la nivelul sau in meciurile urmatoare.

  • Cum se aplica tehnica:

Tabloul 1:

– La analiza dupa meci sportivul nu intelege de ce a prestart sub nivelul sau pe teren.

– Emotional e blocat, furios, se simte neputincios, fara incredere in sine, fara speranta, nu vrea ajutorul tau, ci ramane in supararea lui

Tabloul 2:

-Cauti din viata de zi cu zi a sportivului o situatie asemnatoare cu cea problematica, dar in care el a avut success. Rezolvarea acestei situatii problematice e nevoie sa semene ca structura cu rezolvarea problemei din teren

-Situatia din viata personala o rezolva cu success

  • Situatie practica

In ceea ce urmeaza am sa va povestesc cum m-a ajutat un copil sa-i dau exact ce a avut nevoie pentru ca el sa faca schimbarea in gandire si atitudine si sa castige doua saptamani mai tarziu primul concurs din viata lui de sportiv.

Tabloul 1

-“nu stiu de ce nu a mers bine”, “n-am putut pur si simplu”, “nu stiu si gata”

-suparare mare, neincredere in sine

Tabloul 2

-ii dau sa rezolve un exercitiu de matematica pe care stiam ca il poate rezolva (vezi foto)

-il las sa se uite 5 secunde la exercitiu si il intreb daca stie cat face. Fireste, nu are cum sa stie.

-il las timp la dispozitie sa il rezolve in ritmul sau. Il rezolva cu success.

Explicatii pentru sportiv

Ii dau explicatii care suna cam asa: “Uite vezi, atunci cand te-ai uitat la exercitiu prima data 5 secunde, n-ai stiut care este rezultatul final. Asa si cu analiza dupa meci: poate ca nu stii ce nu a mers, de ce nu a mers, ce ai fi putut sa schimbi astfel incat sa joci la nivelul tau real.

Dar apoi ai luat exercitiul si l-ai rezolvat pas cu pas: ai rezolvat intai inmultirile si impartirile, pentru ca asa se rezolva ele la matematica, iar tu ai stiut asta. Apoi treci la adunari si scaderi.

Exact la fel functioneaza si cu ce ai facut tu pe teren. Te uiti pe rand la cateva aspecte din meci (asa cum ai facut si cand ai rezolvat exercitiul): Cum a fost deplasarea in teren? Cum au mers loviturile din punct de vedere tehnic, al executiei? Care e strategia de joc pe care ai folosit-o? A fost alegerea buna? Daca da, de ce? Daca nu de ce? (samd).”

Explicatii pentru adulti

Odata impartind situatia problematica in bucatele asupra carora sportivul poate gandi (exact cum a facut si cu exercitiul de matematica cu care a avut success), el incepe usor- usor sa se destinda emotional pentru ca in mod inconstient stie ca o problema/ un exercitiu o poate rezolva. Odata destins, programul lui de rezolvare (gandire) a situatiei problematice de pe teren incepe “sa ruleze”, cauta, gaseste explicatii si mai apoi solutii.

Aceasta tehnica aduce sportivului increderea ca poate rezolva problemele aparute pe teren, ca le poate gasi o explicatie, singur cu mintea lui.

In acelasi timp rezolvarea cu success a exercitiului si mai apoi a situatiei problematice de pe teren il dezvinovateste in fata lui.

De cele mai multe ori sportivul se simte vinovat ca nu a fost in stare sa faca altfel in concurs decat a facut. Poate ca a incercat sa faca o schimbare dar nu i-a iesit, poate simte ca a muncit din rasputeri, dar nu s-a vazut. Vinovatia este o emotie foarte puternica si distructiva. Pe ea trebuie sa o cautam de cele mai multe ori atunci cand vorbim de lipsa increderii in sine.

Tehnica transferului (gandirea analogica) este una dintre cele care pot fi folosite in lucrul cu sportivii pentru a le stimula gandirea independenta si a le spori increderea in sine. Este insa nevoie ca el sa fie privit in contextul in care se afla in acea perioada, iar abordarea sa fie legata de mai multe aspecte ale vietii lui de sportiv si in unele cazuri ale vietii lui personale.

 

Am sa inchei aici. Pentru mai multe informatii despre psihologia sportiva si a perfomantei va invit sa cititi articolele de pe siteul meu tanase.biz

Pentru povesti personale, pareri, intrebari, va invit sa imi scrieti la nicoleta@tanase.biz sau sa lasati un comentariu mai jos.

 

Foto: exercitiul de matematica rezolvat, care a dus la deblocarea gandirii si emotionala a micului meu sportiv. Dupa doua saptamani de la sesiunea in care “am facut matematica”, copilul a castigat primul sau turneu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *